Am sa va spun un caz si voi o sa decideti cat de des vi se pare l-ati intalnit. O bunica trecuta prin multe, chiar si la batranete isi ajuta fiica maritata. Pensia ei nu e prea mare dar zicea ea: “Eu mi-am trait viata, numai pentru copiii mei traiesc …“.

Fiica aceasta are si ea un baiat. Mamica “baietelului” impreuna cu taticul lucreaza fiecare in cate 2 locuri, nu vad patul decat cateva ore pe noapte. “Sa aiba copii nostri o sansa, sa nu treaca pe unde am trecut noi …“.

Si nu este un caz singular. Poate este chiar cazul tau, incepand cu strabunicul. Toata lumea  traieste pentru urmasi, pentru viitor si mai nimeni nu traieste … acum. Cu moderatie aceasta atitudine nu este gresita. Dar asa …

Eu am o problema in a simpatiza, elogia, admira vedete. Cu atat mai putin dupa ce mor. Multi o fac luand in considerare tot ce a facut acea vedeta pentru ei, cata bucurie, ce concerte splendide a facut pentru ei, ce frumoase cantece a compus …

Dar stau sa ma gandesc: oare chiar a facut ceva pentru mine, sau vedeta a facut totul pentru el/ea? Atata tot ca se confunda cu interesele mele si le-a speculat. El si-a luat partea banului, eu am platit. Multi spun ce om mare, cat a vandut, cat a facut … dar le-a facut pentru el si a fost platit cu milioane de dolari pentru asta.

Elogiile se cuvin celor ce au facut ceva frumos/bun si nu au primit o plata si nici macar notorietate pentru asta. Este o diferenta intre a aplauda la o piesa de teatru si a pune pe un pidestal actorul principal. In capcana idolatrizarii nu cade doar prostimea ci insasi vedeta. Ajunge sa se creada nemuritoare si vesnic frumoasa.

Putini oameni din lumina reflectoarelor fac ceva pentru ceilalti. Tot ce fac, fac pentru ei insisi. Si tot noi ne simtit datori.

Majoritatea sefilor ar fi dati afara sau nu si-ar gasi un loc de munca dar ar fi cazul sa treaca pe partea cealalata a baricadei.

Stiu ca nu toti aveti timp de filmulete lacrimogene. Dar ce trebuie zis, trebuie.

Am gasit aceasta imagine facuta in urma cutremurului din Italia. O mama, mai mult ca sigur a pierdut tot, dar este fericita vazandu-si fiica.

Ce este viata unui om cand vezi ca totul este atat de fragil? Luptele lui, ideile lui, principiile lui, averea lui … Orice om a fost cel putin odata la o inmormantare, dar majoritatea nu au invatat nimic.

Alte imagini

La inceput a fost barbatul si femeia. S-au placut atat de mult incat barbatul a preferat sa muste din fruct decat sa ramana singur.

Au considerat de la bun inceput ca ei trebuie sa ramana impreuna toata viata. Se spune ca ar fi trait cateva sute da ani.

Oamenii ce au urmat se luau in casatorie printr-un simplu acord verbal. “Tu fa’ te vreau de nevasta. - Bini“. Si le era suficient pentru o viata. Datorita iernilor tot mai lungi, oamenii au inceput sa uite. Si asa apareau fraza de genul: “… am zis ca te iau dar nu am zis pana cand”, “… anumite lucruri s-au schimbat de atunci”, “am zis eu asa ceva?”, “te iubesc, dar … uita-te la tine cum areti…”.

Batranii satului au decis ca de acum incolo va fi nevoie de “un mai mare”, care sa declare sotul si sotia, sau robul si roaba, dupa caz. Ca prea se lasa cu lapsus in ultima vreme.

Dupa aceea oamenii au inventat concubinajul. Deja era plictisitor cu aceasi nevasta. Unitate in diversitate.

A trecut ceva vreme si fost introdus in schema divortul. Acesta a aparut pentru ca ori ca nu era permisa poligamia, ori ii taia cheful una din neveste la barbat.
(more…)

Sunt momente in care ti se intampla lucruri rele fara nici o explicatie.Parca ai impresia ca nu se mai opresc necazurile si te prefera intr-un mod aparte. Daca povestesti altora, te vor asculta cu … satisfactie. Setea pentru ceva nou, mai ales cand e vorba de durere, le este satisfacuta.

Am realizat ca aceste lucruri nu vor putea fi schimbate, trebuie doar sa astepti sa treaca furtuna.

Ai noroc daca nu trece cu tine cu tot.

De ce “femeie proasta” are alta valoare decat “barbat prost“? Mi se pare mie sau in primul caz se generalizeaza si in al doilea e vorba de ceva concret?

Nu inteleg de ce oamenii fac din ideile lor adevarate obsesii. Mi se pare normal sa crezi ce vrei si sa faci ce vrei atata timp cat nu ii incurci pe altii. Realitatea dovedeste ca intotdeauna vor fi oamenii care isi vor manifesta ideile in mod violent. Si aceasta mai ales pe timp de criza.

Eu spun ca daca lucrurile se agraveaza din punct de vedere economic si la scara mondiala, vom vedea rabufniri violente. Violente incarcate cu iz religios, nationalist sau anarhist. Cand oamenii nu mai au pentru ce sa traiasca, cauta pentru ce sa moara.